ION PILLAT

(1891 - 1945)

1.Biografie
2.Aci sosi pe vremuri

Biografie

            Poet care a iubit cu patima pamantul natal, cele doua sate, Florica - din Muntenia si Miorcani - din Moldova, fiind reperele de suflet ale pastelistului (precum erau Mircestii pentru Alecsandri). Nascut la Bucuresti (unde a si murit), Pillat se poate mandri ca prin tata e descendent dintr-o familie boiereasca veche din tinutul Falciu. Fiu al lui Ion N. Pillat. Mama sa Maria era fiica marelui barbat de stat I. C. Baratianu (cel care l-a adus pe Carol I in Romania in 1866). In satul Florica-Muscel se afla mormantul celebrului sau bunic, unde copilul, venit in vacanta, ducea zilnic flori. Si tot in vacante, copilul calatorea tocmai la Miorcani, dincolo de Botosani, pe malurile Prutului (mosie cumparata de tatal sau in 1883). "Florica si Miorcanii - muntele, podgoria si stepa - iata doicele adevarate la care mi-am supt Muzele flamande".
            Mama sa Maria Pillat (Bratianu) il nascuse la Bucuresti, in casa din Calea Dorobantilor 6. Primii ani ai copilariei ii petrece pe mosia bunicului, Florica, unde invata in particular intreaga scoala primara. Liceul il face la "Sf. Sava", apoi mama isi duce copii la Paris, pentru studii. Ion care purta prenumele bunicului si al tatalui, isi ia licenta in Litere si Drept.

            Debut editorial cu Visari pagane (1912), urmat de alte volume: Eternitati de-o clipa, Gradina intre ziduri, Pe arges in sus, Satul meu, Biserica de altadata, Limpezimi, Caietul verde s.a. Frumoase sunt si Poemele intr-un vers (1935).

Aci sosi pe vremuri

La casa amintirii cu-obloane şi pridvor,
Păienjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptară-n codru şi poteri, şi haiduc.

În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.

Nerăbdător bunicul pândise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.

Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină
Sări, subţire,-o fată în largă crinolină.

Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.

Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad.

Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea...
Şi totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.

Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat,
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Dar ei, în clipa asta simţeau că-o să rămână...
De mult e mort bunicul, bunica e bătrână...

Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete
Te vezi aievea numai în ştersele portrete.

Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,
Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...

Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.

Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară.
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.

Subţire, calci nisipul pe care ea sări.
Ca berzele într-însul amurgul se opri...

Şi m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram
Când ţi-am şoptit poeme de bunul Francis Jammes.

Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună
Şi-am spus Balada lunei de Horia Furtună,

M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
Şi ţi-am părut romantic şi poate simbolist.

Şi cum şedeam... departe, un clopot a sunat
. Acelaşi clopot poate . în turnul vechi din sat...

De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Poemul „Aci sosi pe vremuri” face parte din volumul „Pe Argeş în sus” (1923), considerat de critica literară reprezentativ pentru creaţia artistică a lui Ion Pillat (1891-1945). George Călinescu a afirmat că această poezie constituie capodopera lirică a lui Pillat, creaţie „graţioasă, mişcătoare şi indivizibilă paralelă între două veacuri, înscenare care încântă ochii şi în acelaşi timp simbolizare a uniformităţii în devenire”.

Semnificaţia titlului. Titlul este cu totul original şi inedit, deoarece este alcătuit dintr-o propoziţie, prin care poetul comunică ideea centrală a poemului şi anume apropierea până la identificare a trecutului cu prezentul, două valori ale existenţei umane plasate într-un spaţiu şi un timp neidentificate. Adverbul în forma populară „aci”, verbul „sosi” la perfectul simplu şi locuţiunea adverbială de timp „pe vremuri” sugerează ideea că existenţa umană se bazează pe experienţe repetabile, reluate şi retrăite de fiecare generaţie în parte, care simte şi trăieşte viaţa asemenea predecesorilor.

Structură, semnificaţii, limbaj artistic.

Poezia „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat este structurată în 19 distihuri (strofe de câte două versuri) şi un monovers în final, care se constituie într-o concluzie ce sugerează esenţa ideatică a discursului liric.

Primul distih defineşte spaţiul spiritual al strămoşilor săi prin metafore – „casa amintirii cu-obloane şi pridvor” -, la poarta căreia „Păienjeni zăbreliră” intrarea, ţesând o pânză fină, care simbolizează curgerea implacabilă a timpului.

Al doilea distih ilustrează ideea că viaţa patriarhală a strămoşilor a rămas încremenită în timp – „hornul nu mai trage alene din ciubuc” -, casa amintirii păstrând memoria unor vremuri zbuciumate, de pe când „luptară-n codru şi poteri, şi haiduc”. Poetul imprimă o culoare arhaică locurilor natale, care păstrează neşterse amintirile dragi.

Distihurile următoare compun o lume de mult apusă, Pillat imaginează o sensibilă şi emoţionantă poveste de dragoste, pe care o trăiseră bunicii săi. Idila reflectă puritatea sentimentelor din vremuri străvechi, atunci când bunica lui, „Calyopi”, venise cu „berlina” (trăsură de patru locuri, închisă, în formă de cupeu) ca să se mute definitiv acasă la „bunicul meu”, care i-a recitat, romantic, poezia „Le lac” a lui Lamartine şi versuri din „Sburătorul” lui Ion Heliade Rădulescu. Imaginea vizuală a bunicii păstrează atmosfera şi moda acelor timpuri, ea era o tânără „subţire”, îmbrăcată „în largă crinolină” (fustă largă şi lungă, susţinută de cercuri subţiri de oţel) şi îl asculta „tăcută, cu ochi de peruzea” pe bunic, trăind amândoi o puternică şi pură emoţie erotică: „Şi totul, ce romantic, ca-n basme, se urzea”.

Cheia ideatică a întregii poezii este distihul următor, „Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat, / De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.”, în care nostalgia curgerii implacabile a timpului este dublată de eternitatea sentimentului de iubire, idee evidenţiată prin schimbarea timpurilor verbale, înlocuind imperfectul „şedeau” cu perfectul compus „a sunat”. Punctele de suspensie, adverbul de loc „departe”, imaginea auditivă a clopotului marchează paralelismul dintre timpul iubirii, care este veşnic şi timpul real, care-şi urmează curgerea ireversibilă, viziune accentuată şi în strofa următoare: „Dar ei, în clipa asta simţeau că-o să rămână... / De mult e mort bunicul, bunica e bătrână”. Se simte aici influenţa lui Horaţiu, amintind de nostalgia curgerii timpului în mod implacabil şi ireversibil, de efemeritatea vieţii omului, pentru care sugestiv este memorabilul vers: „Eheu! Fugaces... Labuntur anni” („anii fug, se scurg repede”).

Poetul meditează în continuare asupra propriei existenţe, utilizând persoana a II-a singular, ca şi când s-ar adresa unui interlocutor, sugerând capacitatea eului liric de a se detaşa de omul muritor, poezia fiind construită pe baza formulei estetice a liricii rolurilor: „Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete / Te vezi aievea numai în ştersele portrete / Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta, / Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...”. Reiese din aceste versuri ideea succesiunii generaţiilor, poetul se regăseşte în portretele strămoşilor şi este cutremurat de timpul necruţător, de fiinţa umană perisabilă în care trăieşte numai amintirea, singura care poate opri trecerea vremii.

Strofa a treisprezecea începe cu o comparaţie temporală, ilustrată prin adverbul de timp pus la gradul comparativ de egalitate, „Ca ieri”, sugerând o paralelă între trecut şi prezent. Întocmai cum sosise bunica lui, Calyopi, gingaşă şi emoţionată, în casa bunicului, aşa vine iubita acum, fără să ştie că repetă întocmai experienţa erotică a înaintaşilor. Poetul păstrează epitetul „subţire” pentru tânăra de acum care vine pe acelaşi drum, „prin lanul de secară”, călcând sprinten pe „nisipul pe care ea sări”, imaginea trecută a bunicii fiind actualizată şi foarte recentă în amintirile poetului. El o întâmpină, asemenea bunicului pe vremuri, recitându-i poeme din creaţia artistului francez Francis Jammes şi din „Balada lunei” a poetului simbolist Horia Furtună, poeţi prin care se sugerează încă o dată curgerea timpului. S-au schimbat numai personajele cuplului erotic, dar acestea păstrează obiceiurile, trăirile, emoţiile, „sufletul oamenilor şi drumul lor de viaţă rămân aceleaşi” (T. Vianu). Versurile recitate de bunic aparţineau unor poeţi romantici, iar cele recitate de nepot unor poeţi simbolişti. Iubita, ca şi bunica în vremuri de demult, îl ascultă gânditoare, „cu ochi de ametist”.

Ultimul distih al poeziei, care constituie un refren ideatic, amplifică tristeţea poetului privind neputinţa umană în faţa timpului şi în faţa morţii: „Şi cum şedeam... departe, un clopot a sunat / - Acelaşi clopot poate – în turnul vechi din sat...”. Viaţa şi moartea sunt două valori esenţiale ale existenţei umane, simbolizate de imaginea auditivă a clopotului din vechiul turn, ca simbol al timpului trecător, pe care-l poate încremeni numai iubirea, idee susţinută de monoversul care încheie poezia: „De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat”. Nicolae Manolescu a evidenţiat ideea repetabilităţii experienţelor de viaţă, „timpul bunicilor s-a scurs în timpul nepoţilor care iau totul de la început în forme imperceptibil modificate”.

Ideea de timp este ilustrată prin raportarea trecutului la prezent şi a prezentului la trecut şi este realizată prin câteva elemente stabile: spaţiul şi timpul nedefinit, contopind trecutul şi prezentul în existenţa umană: „aci”, „pe vremuri”, „acuma”, „pe-acelaşi drum”.

Poetul este prezent în poezie, într-o lirică a rolurilor, prin persoana I, referindu-se la eul liric, „am şoptit”, „am spus”, „şedeam”, prin persoana a II-a, folosită în relaţia cu un interlocutor, „vii acuma tu”, „calci”, „ai ascultat” şi la persoana a III-a prin care sunt numiţi predecesorii, „i-a recitat”, „Ea-l asculta”, „şedeau”.

[ Literatura română ] [ Opinia vizitatorului ] [ Conţinut ] [ Căutare ]

Trimiteţi întrebări, comentarii, sugestii legate de sit la adresa de email: c.andy@home.ro.
Copyright © 2005 Cruceanu Andrei
Ultima modificare: 08 mai, 2005